Corvoada adulților: spălatul rufelor

Îmi place să cred că in interiorul meu se află captivă o doamnă de 50 de ani, pe care mie îmi place să o strig Donna Reed. Pe mine dacă mă întrebi în orice moment al zilei ce fac, e puțin probabil să nu auzi cuvintele ”ordine” sau ”curățenie” și dacă deschizi vreun dulap din baia mea, te teleportezi în raionul cu produse de curățenie din supermarket.

Dar, dacă m-ai teleporta pe mine cu un secol în trecut și m-ai pune să spăl rufele de mână, să le mângâi de chestia aia medievala de stors, nu știu ce aș fi făcut.

Bine, nici acum nu e așa de ușoară treaba cu spălatul rufelor, sunt nșpe materiale fiecare cu regulile lui, temperatura și viteza maximă de rotație..

Ce fac eu acum ca să rămân ”on top of things”:

  • Nu mai tai etichetele hainelor. Sau cel putin las partea cu instrucțiunile de spălare. Fiecare obiect vestimentar vine cu regulile lui și rezistă mai mult dacă sunt respectate;
  • Nu spăl mai mult de o mașină pe zi, că altfel nu țin pasul;
  • Sortez hainele pe culori (deschise, inchise și albe). Am sfeclit-o de 2 ori și de la o cămașă roșie mi-au ieșit șosete roz;
  • După sortare, selectez temperatura cea mai scăzută din categoria respectivă. (pe etichete este scrisă temperatura maximă la care pot fi spălate);
  • Respect instrucțiunile de spălare de pe etichetele produselor. A little goes a long way. Obișnuiam să pun mai mult produs decât era recomandat (pentru extra parfum), până când mi-au ieșit hainele un pic cam prea spumoase;
  • La spălarea prosoapelor nu folosesc balsam. Pierd din proprietățile de absorbție.
  • Le scutur al naibii de bine când le pun la uscat ca să fie mai ușoară călcarea;
  • Obiectele tricotate le pun la uscat pe orizontală.

Și, bineînțeles, accept orice ajutor mi se oferă. Cum ar fi noua gama de parfumuri Lenor Balsam pe care am început recent să le testez. Recunosc că m-a câștigat încă de când am vazut pozele de promovare din campanie, cu florile din al caror miros s-au inspirat. Prefer parfumurile florale în ceea ce privește balsamul de rufe, iar cele din gama Moods sunt în combinația perfectă: miros intens și de lungă durată. Și cel mai mare plus, reduce apariția cutelor, face mai ușor călcatul hainelor și diminuează efectul static, protejând hainele împotriva deteriorării.

Mie mi-au revenit spre testare #Fresh și #Chic și exact așa miros.

Un an in cuib

Pe 1 ianuarie s-a împlinit fix un an de când ne-am mutat “în cuib”. Deși casa era gata de dinainte de Crăciun până în cel mai mic detaliu, de la curățenie la veselă, perdele & co, am vrut să începem anul în casă nouă. Noi doi. Și Homer, și Moțu, pisoii noștri.

Obișnuiau să doarmă îmbrățișați când locuiau la noi.

De stat împreună stăteam deja de un an jumate, la părinții lui și cam de prin martie 2018 începusem lucrările la casa noastră, modestă, cu 3 camere micuțe, dar cozy și așa cum ne place nouă.

Anul a fost unul plin, concentrat în mare parte pe adaptarea la o viață de oameni maturi. De ceva ani de zile îmi tot spuneam că „atunci când o să mă mut la casa mea o să fiu organizată, că o să îmi fac buget de cheltuieli, o să îmi fac meniu săptămânal ca să economisesc cât mai mult și să evit să arunc mâncarea, că o să îmi fac eu program de curățenie ca pe Pinterest, că o să mănânc micul dejun lângă un pahar de suc de portocale proaspăt stors și cafeluța aburindă” și alte filme de-astea luate de pe la influencerițe de pe youtube care au viața aia perfectă și organizată. HAHAHAHA, ce basme!

Asta era înainte de a aduce TV-ul. A se observa rola de cablu și lipsa unui bec. Și inițialele noastre sus <3.

Am noroc dacă reușesc să înțeleg la finalul lunii PE CE NAIBA a fost salariul nostru cheltuit (noroc că majoritatea plăților le facem cu cardul, altfel ar fi vai de noi), de mâncare nu știu dacă am apucat să gătesc de două ori pe săptămână în medie, altfel trăiască mamele, că m-am simțit ca un student din provincie venit la facultate în București care primește săptămânal pachet. Curățenia o fac zilnic, dar pe încăperi, astfel că atunci când ajung la a treia zi din rotație, în prima e la fel ca la început. Nu mai zic de mic dejun și cafea pe care am noroc dacă le savurez acasă doar în weekend, altfel trăiască covrigii de la metrou și cafeaua de la muncă.

Ne-am și înmulțit, ce-i drept, suntem 7 acum. Moțu și Homer au trecut la bunici, au venit în familie Floka, Grini, Vărghi, Albuți, Grațiela (și ea mutată la cealaltă pereche de bunici) și Yogi.

Dulcețurile la câteva zile după ce le-am cules din copac.

Dar, măcar am terminat în proporție de 80% curtea din față, la primăvară ne rămâne doar foișorul de terminat si gazonul de plantat și GATA.

Până găsim alt proiect de făcut și nu mai terminăm niciodată.

Esti ceea ce mananci

Da, asta spune și domnul Floka după 3 săptămâni de hrănire exclusivă cu Purina One Bifensis.

La noi în casă e mereu o dispută cu privire la ce hrană să cumpărăm pisicilor. Zic pisicilor pentru că da, nu avem una, avem PATRU. Patru care stau exclusiv la noi acasă, mai avem 4 în deplasare la părinții noștri. Andrei caută să cumpere cele mai ieftine bobițe și plicuri, iar eu caut să le iau pe cele mai calitative, pentru că da, ești ceea ce mănânci și contează foarte mult ce bagi în tine, iar acest lucru nu este valabil numai la oameni.

Am făcut un experiment și timp de 3 săptămâni am hrănit una din pisicile noastre exclusiv cu hrana primită de la Purina One. A fost simplă alegerea, întrucât domnul Floka e cel care a avut cel mai des probleme cu stomacul și cu blana, așa că a câștigat detașat.

Prima impresie a fost dată de mirosul boabelor și aspectul plicurilor. Și nu doar eu am fost impresionată, ci și înflocatul. Mai, mai să îmi ia castronul din mână. După primele câteva zile, s-au văzut îmbunătățirile la capitolul energie, a ținut piept cu brio etapelor de joacă cu Yogi, prietenul lui canin.

Din a doua săpătămână deja se vedea clar că în mod eronat am presupus noi că este gras, era doar balonat. Asta pentru că Purina One conține cicoare, un ingredient natural despre care s-a dovedit că ajută la îmbunătățirea sănătății digestive. Acum încape printre scânurile din gard în excursiile prin curte.

La periere se observă că nu mai lasă atât de mult păr (acest aspect este foarte important, fiind un motan cu blana lungă) și nici nu mai găsesc smoculețe de păr peste tot. Practic, arată de parcă îi fac în fiecare zi baie datorită acizilor grași Omega 3 & 6 și vitaminelor și mineralelor esențiale care se găsesc în mâncare.

În concluzie, Andrei a capitulat și s-a dus la magazin să facă plinul pentru toate pisicile.

Dacă vreți să aflați mai multe, check here.

Planuri pentru 2020

Nu îmi fac un scop din a îndeplini toate obiectivele astea, dar m-am gândit că poate dacă le scriu aici, am șanse mai bune. Și nu știu, poate mai inspir pe cineva.

PS: o mare parte din ele au fost și pe lista de anul trecut, dar s-au reportat din cauze de neîndeplinire.

  • Să merg la sală. Săptămânal. Simt că nu mai am niciun fel de rezistență fizică și am impresia că încep să ”se lase chestii” și nu e de bine. Și, oricum, sportul e sănătos, îți dă energie, treburi de-astea, nu?
  • Să mănânc mai multă mâncare gătită de mine/să gătesc mai des/să încerc rețete noi. Și să mănânc mai organizat/mai sănătos/mai fără zahăr.
  • Să îmi organizez mai bine banii. Sunt clientul perfect, cumpăr haotic și fără planuri. Și cu cât câștig mai mult, cu atât cheltui mai mult. Asta nu înseamnă că nu îmi trebuie o mărire de salariu. Doar puțin mai multă disciplină.
  • Să fac un update la garderobă. Știu că se bate cap în cap cu punctul de mai sus, dar e cam must. În primul rând e plină de lucruri care nu îmi plac, în parte primite sau băgate pe gât. Și apoi pentru că multe nu îmi mai vin sau nu se mai potrivesc cu stilul meu. Care vreau să cred că mi s-a îmbunătățit din liceu.
  • Să decorez casa, care până acum a fost cam meh, că nu ne-am găsit încă ”stilul nostru”. Și în parte pentru că masculul casei nu prea e de acord cu decorațiile, pe care le vede inutile și consideră că sunt acolo doar să adune praful bla bla bla. Nu e ca și când îl pun pe el să îl curețe sau ceva, dar na, tre să aibă și el ceva de zis că altfel scade testosteronul.
  • Să fac mai multe poze. Mi-am cumpărat expre telefonul pentru calitățile lui foto, ba chiar recent mi-am cumpărat și un trepied adaptat pentru telefon așa că nu mai am nicio scuză. Plus că vreau să îmi iau și un aparat foto anul acesta. Aoleu, ce greu o să îmi fie să mă țin de punctul 3..
  • Să călătorim mai des. Avem deja programată luna de miere în Turcia și plănuim și un road trip prin Germania, mai avem și niște nunți prin țară, deci planul acesta e probabil cel mai ușor de realizat. RIP economii.
  • Să nu mai dorm atâta. Și să mă apuc de yoga. Pentru că îmi plac prea mult colanții.

O să încerc să nu mă ambiționez prea tare și o să mă opresc aici. Voi ce planuri aveți pentru 2020?

Mai fin de atat nu se poate

Ola, ola! Ia o Cola si stai jos, de preferat picior peste picior, ca azi o sa iti zic cate ceva despre … dresuri, ce nu ar trebui sa lipsesca din dulapul niciunei domnisoare. Mai precis, despre cele de la Laura Baldini pe care eu am avut ocazia sa le testez in ultima luna.

Linea Glamour

Daca nu ati aflat deja, eu sunt mare fan fuste, rochii si orice lasa putin din picior la vedere, indiferent de anotimp si starea vremii. Doar ca, daca vara mai merge un picior golas intr-o sanda, spre iarna lucrurile prind un tremurici si parca nu as merge fara armura, ca orice soldat care se respecta. Asa ca apelez la dresuri. Si daca in trecut lucrurile erau mai limitate, azi se schimba moda tati, si ai dresuri culoarea pielii (indiferent de piele), dresuri colorate, dresuri cu floricele, cu sclipiciuri, cu pisicute, dresuri de la 6DEN la 200DEN, dresuri cu efect de racire, de incalzire, dresuri parfumate, mai ca ar face si dresuri muzicale de dragul diversitatii. Deci, ce sa zic, pentru toate gusturile si toate buzunarele.

Linea Modella

Ce mi-a placut cel mai mult la dresurile Laura Baldini e rezistenta lor. Pentru mine in general dresurile durau cam 2-3 purtari pentru ca ori le foloseau pisicile drept sisal direct de pe picioarele mele, ori le agatam cu unghiile. Ei bine, cele din Linia Second Skin sunt facute din microfibre 3D, nici cea mai vaga idee nu am despre ce inseamna asta, dar au trecut cu brio testul facut pe un esantion de 5 pisici, un caine si 10 unghii. Pe langa asta, se aseaza super bine pe corp, nu aluneca si nici nu au talia aia inalta de iti ajung la buric. Plus ca au o banda elastica ce sta perfect si pe burtica si nu ti-o imparte in doua emisfere.

Chiar si cei de 20DEN din Liniile Modella si Elegante isi pastreaza foarte bine forma si nu se intind mai mult decat este necesar. Nu mai zic de cei Glamour, care sunt fix cum sugereaza numele. Nu vor lipsi clar din urmatoarele tinute de petreceri. Si, nu am crezut ca voi suporta vreodata ciorapii pana la genunchi pentru ca mi se par efectiv moartea pasiunii, nu concep sa mai port blugi cu vedere la glezna fara ei pe timp de ger. Stau asa de bine la locul lor ca nici nu mai stiu ca ii port. Si nici nu strang, zici ca-s facuti din praf de zane.

A, apropo. Sau nu. Au si o linie care se numeste Speciale si dresurile din colectie sunt impregnate cu substante cosmetice avand diferite efecte: pentru slabire, antiaging, anticelulitic, cu antioxidanti, si alte cateva anti. Isi pierd proprietatile dupa cateva spalari, dar, la ce pret au si la ce promit ca fac, cred ca stiu ce cadouri fac de Craciun!

Linea Second Skin

Si, ca un spiridus dragut ce sunt, vin la voi cu un cod de reducere de 15% la comenzile de pe http://www.laurabaldini.ro. Inainte de finalizarea comenzii, introduceti codul „buzz15” si bucurati-va picioarele! Codul este valabil pana pe 31.01.2020, deci aveti suficient timp. Pupici si spor la cumparaturi!

Pe taramurile Printesei Sissi

Pe vreme mea (feeling old yet?), era un program tv mișto rău de desene animate, FoxKids/Jetix. Pe lângă Louie, Bobby, Spioanele și Andy, mai era și un serial cu Prințesa Sissi. Refuz să cred că există vreo fată din generația mea care să nu cunoască aventurile lui Sissi și Frantz de la Schonbrunn și care să nu fi fost total îndrăgostită de serial. Eu una mă visam mereu în rochiile ei, mai ales în cea pe care a purtat-o la bal.

sissigown

Ei bine, când s-a ivit ocazia petrecerii unui weekend la Viena, nu puteam să ratez ocazia să îi calc pe urme, nu?

Ocazie cu care am aflat că ”Adorabila prințesă Sissi” nu prea are nicio legătură cu poveștile din copilărie. Helena ”von Grossberg” e de fapt sor-sa, Frantz e chiar vărul ei primar, Sissi nu prea își îndrăgea soțul, iar aspectul fizic pentru ea era aproape pe primul loc (măști cu carne proaspătă de vițel, injecții cu cocaină pentru calmarea durerilor, talie de 54 de cm..should I go on?).

Dar ceea ce rămâne fidel realității este superbul oraș Viena.

Să începem cu începutul.

Dacă vă aflați în Viena și v-ați plănuit sesiuni lungi de shopping, think again. Sau cel puțin reorganizați treaba. TOTUL, cu excepția cafenelelor și restaurantelor, se închide la ora 18 (excepție joia, când se închid pe la 21). Iar duminica e ÎNCHIS. Unul din cele două locuri pe care trebuie să le puneți pe listă în cazul acesta sunt SCS (Shopping City Sud) care e la mama naibii la periferie. Dar e imens. 330 de magazine imens. E de aproape 3 ori ca mărime față de Afi. Si dacă dați pe acolo, să nu cumva să ratați Primark-ul. Am stat 4 ore acolo și nu am reușit să îmi arunc ochii decât pe jumătate din ce aveau.

A doua opțiune este Mariahilfer Straße, stradă plină cu magazine (găsiți aici TK Maxx, Urban Outfiters, CCC, H&M și toată familia). Luckily enough, fix pe strada asta am fost noi cazați, într-un apartament din Pension Primavera.

Pentru cei pasionați mai mult de cultura și arhitectura orașului, recomand în primul rând Vienna Pass. Neapărat alături de Travel Card. Nu vă mințiți că o să străbateți Viena cu piciorul. Dacă vreți să vă și bucurați de muzee și palate nu o să aveți timp să mergeți pe jos de la unul la altul și apoi vă veți dori să fi luat un travel card. Salvați destui bănuți dacă vreți să vedeți multe locuri.

Dacă vă gândiți să vizitați Schonbrunn (și bine ar fi să vă gândiți), rezervați-vă o zi întreagă doar pentru el. Palatul în sine are 40 de camere vizitabile, la intrare primiți un ghid audio în limba română (și e foarte amuzant să vezi o gloată de oameni cu ghidul ăla la ureche) care e suuuper folositor. Vocea liniștitoare a ghizilor vă poartă prin cele 40 de încăperi și vă povestesc totul despre viața la curte a împărătesei Maria Therezia și apoi a împăratului Frantz și a soției sale, împărăteasa Elisabeta (Sissi).

După ce terminați vizita la palat, nu plecați! Vă așteaptă o curte impresionantă, domeniul e foarte mare. Ne-a luat 15 minute pe jos sa ajungem la grădina zoologică, cea mai veche grădină zoologică din lume, dar printre cele mai modern amenajate.

Dar, până a ajunge acolo, mai aveți de văzut grădinile din stânga și dreapta palatului, precum și imensa curte din spate.

20171125_113410

Pe lânga asta, mai este și labirintul, de care noi am uitat și a rămas nevizitat. În drum spre grădina zoologică, trebuie să treceți musai prin Palm House și Desert Experience House.

Și apoi, nu vă mai rămâne decât să stați vreo 3-4 ore printre animale. Grădina Zoologică de la Schonbrunn mi s-a părut imensă, iar animalele chiar erau foarte bine îngrijite, aveau destul de mult teren la dispoziție (pentru un zoo). Noi căutam elefanții în grajdul lor și în locul trompelor am găsit…mustăți de pisică. Elefanții se jucau afară în noroi.

20171125_125130.jpg

Cel mai spectaculos mi s-a părut ursul polar, pe care l-am imortalizat chiar când înota după pește.

Noi am fost ceva mai ambițioși și am vrut să vedem mai multe într-o singură zi, așa că nu am apucat să vedem foarte mult din zoo și ne-am îndreptat spre Prater, care e parcul de distracții al vienezilor. Tot acolo se află și Roata Uriașă din Viena, care e de pe vreme Elisabetei, precum și Madame Tussauds.

Nu pot să zic că am fost așa impresionată de roată, deși priveliștea pe care o oferă asupra orașului e superbă. Doar că ai parte de o singură rotire și se tot oprește să coboare și să urce oamenii.

În ceea ce privește Madame Tussauds, e destul de sărac în ceea ce privește exponatele, cel puțin față de cel din Amsterdam.

Această prezentare necesită JavaScript.

Și cam asta a fost ziua a II-a. Am încercat noi să mai ciupim ceva shopping dupa ora 17:30, dar deja ne dădeau angajații afară din magazin.

Duminică, în ultima zi, am fost la palatul imperial, Hofsburg, unde, la fel ca în Schonbrunn, am primit un ghid audio. Am trecut prin 3 atracții: muzeul de argintărie imperială (aveau ăia la farfurii nenicăăă, cât pentru un festin…regal, ce să vezi), muzeul prințesei Sissi și apartamentele imperiale.

20171126_095305.jpg

20171126_094040.jpg

În celelalte două nu aveam voie să facem poze, și cu austriecii nu prea vrei să riști să faci pe ascuns. Dar credeți-mă pe cuvânt, a fost superb.

Am furat o poză de pe net cu apartamentul lui Sissi, care era mai modestă decât Frantz. El avea și dormitor, și birou, si sală de audiențe și altele. Ea avea doar camera asta și camera unde își aranja părul (2h pe zi) și făcea exercițiile fizice.

81.jpg

După deliciul imperial, am vrut să vedem Belvedere, care e constituit dintr-o grădină superbă (mă rog, cred că e mai superbă vara/primăvara, decât în anotimpul rece) și două clădiri, Belvedere ”de sus” și Belvedere ”de jos”, dar ambele sunt amenajate în stilul galeriilor de artă. Eu una nu prea mă dau în vânt după tablouri, mai ales dacă sunt expuse într-un palat. Adică prefer să văd palatul amenajat ca pe vremea în care era folosit ca spațiu de locuit. Dar, ca arhitectură, merită văzut cel de sus, în cel de jos nu e prea mare lucru.

20171126_120937.jpg

20171126_123238.jpg

Și cam atât ne-au ținut picioarele, energia și banii pentru 3 zile.

Dacă vă pregătiți pentru un city break sau o vacanță în Viena, sper că v-a ajutat articolul. Și nu vă chinuiți prea tare cu engleza pe acolo, cred că am dat peste mai mulți români decât străini.

Dacă aveți ale curiozități, feel free to ask.

Pe data viitoare!